Tragedia de la Dubăsari

Genocidul fasciştilor în Transnistria e viu în memoria localnicilor

„Noua ordine fascistă” prevedea nimicirea evreilor nu numai în Germania, ci şi în ţările ocupate din Europa.
Ideologul fascist Alifred Rozenberg în cartea „Mitul secolului XX” declara: „Problema evreilor va fi rezolvată numai atunci, cînd pe continentul european nu va rămîne nici un evreu.”
Nimicirea în masă a evreilor se efectua după un plan bine chibzuit, realizat şi pe teritoriul Moldovei Sovietice. La sfîrşitul anului 1941 Transnistria a fost ocupată de România.
Antonescu îl numeşte gubernator al Transnistriei pe G.Alexianu.
Cetăţenii au fost lipsiţi de orice drepturi, au fost interzise toate organizaţiile obşteşti.
În iulie 1941 jandarmii români au organizat la Dubăsari un „gheto” pentru evreii din Tiraspol, Chişinău, Bender, Kotovsk, Balta şi alte oraşe. Aproape 150  mii de evrei din „Basarabia” şi Bucovina de Nord au fost evacuaţi în Transnistria, mii din ei au murit pe drum şi în „gheto”.
Din ordinul lui V.Keller, la începutul lui septembrie 1941 locuitorii satelor Lunga, Mahala, Corjevo, Bolişoi Fontan şi evreii din „gheto”-uri au fost impuşi să sape gropi cu lungimea de 16 m şi 4 m adîncime, în care urmau să fie îngropaţi evreii împuşcaţi.
Iată ce mărturiseşte Ignatiev Petru: „În 1941 aveam 14 ani, am văzut cum la gropile săpate se aduceau paie pentru a minţi oamenii că aici vor fi păstrate, chipurile, legume pentru iarnă.
Aproape toată luna septembrie la gropile săpate erau aduşi cîte 10-20 evrei – bărbaţi, femei şi copii – dezbrăcaţi pînă la hainele de noapte, urmaţi de jandarmii români.
De la condamnaţi se luau lucrurile confecţionate din aur: inele, cercei, dinţii erau scoşi cu cleştele.
Condamnaţii înjenunchiaţi în jurul gropii, la comandă erau împuşcaţi...
Unii cădeau morţi în groapă, cei rămaşi răniţi erau împinşi cu furcile în mormîntul comun.
Împuşcarea continua 4-5 ore pe zi. După ce era împlută cu cadavre, groapa se astupa cu pămînt şi se punea santinelă cîteva zile pentru ca nu cumva... să iasă cineva la suprafaţă!”
La 12 septembrie 1941 peste 2,5 mii de evrei au fost goniţi în ograda fabricii de tutun din or. Dubăsari, de la 5 dimineaţa pînă la amiază fiind împuşcaţi – bărbaţii, apoi femeile şi copiii.
A avut loc însă un caz ieşit din comun. Cînd împuşcau o familie mare de evrei din s.Dubovor, r-nul Dubăsari, Nicolae Hvorostin de 15 ani, fiul acestei familii, a căzut în groapă perzînd cunoştinţa cu cîteva secunde înainte de împuşcături. După ce au terminat masacrul, iar groapa împlută şi astupată cu pămînt, încă mult timp se auzeau văicăreli şi glasuri de sub pămînt.
Nicolae, în stare de şoc, murdar de sînge străin, sta culcat sub cadavre, nu-i venea a crede că a rămas viu. Noaptea a ieşit din mormînt şi mult timp nu-şi putea reveni. În sfîrşit, cu greu a stat pe picioare şi a pornit spre casa cunoscuţilor săi, apoi a fost nevoit pe jos să parcurgă drumul pînă la Odesa, temîndu-se să dee ochii cu vreun trădător.
În septembrie 1941 au mai ieşit din „gropile-mormînt frăţeşti” doi tineri din or. Dubăsari: Desiatnic Grigore şi Caţ Elizaveta. La Kotovsk, regiunea Odesa, ei au nimerit într-o familie de ucraineni, Elizaveta fiind înfiiată cu numele schimbat Maria. Desiatnic Grigore, după eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă, s-a reîntors la Dubăsari.

Gr. VATAV,
profesor de istorie, satul Coşniţa, r-nul Dubăsari.